|
 |
Ghidul navigarii cu blokart-ul pentru incepatori
Salut si bine ai venit in lumea navigarii pe uscat cu ajutorul fortei vantului. Daca termenul de blokart iti este nou, atunci te invitam sa citesti acest ghid deoarece acesta cuprinde principalele informatii de care ai nevoie pentru a experimenta landyachting intr-un mod rapid si sigur.
Introducere
Mai intai, hai sa intelegem exact pe ce principii functioneaza un blokart. Dupa cum poti vedea in imaginea de mai jos, un blokart este de fapt un kart pe 3 roti, cu o vela atasata.
Precum un yacht cu vela, toata puterea este generata de vant. Vela preia forta vantului din lateral si o transfera in miscarea inainte.
Pentru a controla directia unui blokart, folosim ghidonul pozitionat in fata utilizatorului. Unghiul velei determina cantitatea de vant pe care o preia vela si astfel cat de repede va rula blokart-ul. Acesta este reglat de parama de control. In principiu, daca tragi de parama vei mari viteza iar daca o eliberezi vei incetini. Cu toate acestea, in conditii de navigare in aceeasi directie cu cea a vantului, eliberand parama, poti ajunge sa primesti o cantitate mai mare de vant.
Siguranta mai intai de toate
- nu lasa blokart-ul nesupravegheat
- intotdeauna afla din timp conditiile meteorologice. Foloseste-te de orientarea steagurilor, a crengilor copacilor sau chiar de vechea metoda a degetului umed pentru a sti mereu in ce directie bate vantul.
- intotdeauna asambleaza si parcheaza blokart-ul cu roata din fata in directia opusa vantului. Daca este vant puternic, aseaza blokart-ul culcat pe o parte.
- pentru a misca blokart-ul deja asamblat, asigura-te ca scripetele este deconectat de partea de sus a scaunului astfel incat panza sa se poata misca libera. Apoi, ridica roata din fata si muta blokart-ul in punctul de unde vrei sa incepi navigarea.
- intotdeauna foloseste o casca originala de protectie si incaltaminte rezistenta
- ochelariii de protectie si manusile sunt de asemenea masuri recomandate
- daca nu sti ce sa faci, elibereaza parama! Retine parama de control ca fiind pedala de acceleratie. In conditii de vant puternic, in cazul in care una dintre roti incepe sa se ridice, sau deodata blokart-ul incepe sa ruleze mult prea repede, elibereaza parama de control.
- retine de asemenea ca blokart-ul nu are o pedala de frana. Pentru a-l opri rapid, elibereaza parama de control si directioneaza blokart-ul impotriva vantului.
- daca se intampla ca blokart-ul sa se incline, nu intra in panica. Pastreaza ambele maini pe ghidon pana la oprirea completa (reactia naturala este sa intinzi mainile sau picioarele in afara blokart-ului... nu face asta!). Cineva va veni si te va ajuta sa ridici blokart-ul imediat. Daca esti singur, elibereaza centura de siguranta, iesi din blokart , ridica blokart-ul si verifica eventualele defectiuni.
Principii de navigare
Principalele concepte de navigare sunt prezentate in diagrama de mai jos. Prima data cand navighezi cu un blokart, incearca sa rulezi in mai multe directii pentru a intelege cum reactioneaza acesta la diferite unghiuri fata de directia vantului. Pentru a rula blokart-ul la capacitate maxima, ai nevoie sa cunosti foarte bine unghiurile directiei si tensiunea paramei de control.

Vant din fata – in directia opusa vantului (impotriva vantului) – Ruleaza in acesta directie doar daca vrei sa opresti.
Vant strans – pe vant – un unghi apropiat directiei impotriva vantului
Vant travers– perpendicular pe vant – aceasta este de obicei cel mai rapid mod de navigare
Vant larg – la 45 de gradede beam reach – de asemenea un unghi ce determina viteze mari
Vant din spate – navigare cu vantul in spate – in general vitezele sunt foarte mici la acest unghi
Schimbarea directiei
Asemenea unei barci cu panza, exista doua modalitati prin care poti schimba directia intr-un blokart, asa numitele „volta in vant” si „volta sub vant”.
Numim volta in vant schimbarea directiei impotriva vantului. Directionezi blokart-ul spre locul de unde vine vantul, roata din fata ajunge in aceasta pozitie iar panza se intoarce pe cealalta parte. Aceasta este cea mai usoara si sigura modalitate de a intoarce, mai ales pentru incepatori.
Volta sub vant se refera la intoarcerea cu vantul in spate. Directionezi blokart-ul spre pozitia cu vantul in spate in timp ce eliberezi usor coarda de control. Cu aproximatie pe la jumatatea intoarcerii, panza se va intoarce pe cealalta parte (intr-un mod brusc in conditii de vant puternic). Aceasta manevra este mai greu de controlat si necesita experienta, deoarece imediat dupa ce panza se intoarce, trebuie sa tragi repede de parama apoi sa o eliberezi din nou, de data asta mai repede. Aceasta miscare reduce forta suportata de scripete care, in cazul in care miscarea nu este facuta intr-un mod corect, se poate rupe. Eliberarea intarziata a paramei de control poate duce la ridicarea unei roti si rostogolire.
|